Uitându-mă la interviul lui Sir Ken Robinson de mai sus mi-am readus aminte de ideea încurajării creativității și nu a uniformității. Personal, am auzit-o prima oară de la Seth Godin în cartea lui "Linchpin" și am scris despre acest lucru. Acolo vorbeam la general despre societatea noastră că este făcută în așa fel încât, oricine care iese în evidență prin realizările sale, prin modul lui de a gândi, prima oară este privit bănuitor, pentru că majoritatea am fost crescuți cu ochelari de cal și puși pe o traiectorie și lăsați acolo. Ca păpușile alea cu cheiță, le întorci arcul, le dai drumul să meargă pe o direcția dorită și ele se mișcă până se opresc.

Revenind strict la educație, gândiți-vă cum e la noi în școală (includ aici și facultățile, mai ales facultățile). Vorba lui Sir Robinson, copiii sunt educați să treacă niște teste. Dacă ei percep lucrurile altfel și obțin rezultate diferite, îi penalizăm. Îi tratăm pe toți la fel și ne așteptăm ca pentru un anumit set de date de intrare să obținem la ieșire, la evaluare, alt set de date de la ei. Rezultatele se văd de la sine, obținem roboți care nu reacționează la stimulii din jurul lor, ei știu să meargă într-o singură direcție, așa cum au fost învățați, așa cum au făcut și părinții lor și tot așa. Nu sunt în stare să se adapteze la ceea ce se întâmplă acum, nu pricep că există și alte moduri de a face lucrurile, de a-și trăi viața.

Cu siguranță este mult mai greu să tratezi elevii ca fiecare fiind unic în felul lui având mentalitatea învățământului la kilogram, e nevoie de talent și dedicație și nu în ultimul rând de inovație. Niciun manual de pedagogie nu te va învăța cum să educi orice tip de elev, cum să îl abordezi, va trebui ca profesorul să improvizeze, să se adapteze. Sunt mulți profesori care, în ciuda educației primite la rândul lor, își ascultă instinctul și fac ca experiența educațională a elevilor să fie una unică pentru fiecare din ei. Problema este cu restul și impactul lor asupra societății. Prea li se trec cu vederea multe profesorilor și prea este pus învățământul la "budă", scuzați expresia. Impactul profesorilor asupra noastră și asupra viitorului nostru ca popor și societate este enorm.

Întrebarea este ce facem pentru a îndrepta acest lucru?

Eu nu am fost crescut așa. Dacă o acțiune putea avea ca beneficiu avansarea cu doi "pași" înainte, dar și riscul de a mă duce cu doi "pași" înapoi, eram îndrumat să nu fac acel lucru. În timp mi-am dezvoltat o teamă, cu care încă învăț să mă lupt, o teamă de a încerca. Multe gânduri, idei le descalific chiar din subconștient, pentru că există riscul de a pierde ceva, indiferent că e vorba de un lucru spiritual sau material.

Să nu credeți, că încerc să dau vina pe părinți pentru eșecurile mele, acestea sunt ale mele și mi le asum. Însă, îmi dau seama că formarea de mic are un impact major asupra deciziilor noastre când suntem maturi. Și văd această atitudine temătoare în jur, nu doar la mine, această nesiguranță, poate lipsă de încredere în sine.

Ceea ce este mai trist e că teama asta de a acționa se transformă în timp în indiferență. Nici nu mai realizăm lucrurile pe care le putem face pentru a ne îmbunătăți situația, doar spunem că ne este rău și batem pasul pe loc. Și uite așa nu învățăm din greșeli, pentru că soluțiile prezintă un risc și oricum după ce greul a trecut nu mai suntem motivați destul să acționăm pentru a preveni să se repete.

Și așa ajung la cei care sunt victime acum ale inundațiilor. Nu a fost destul de clar după primele două inundații din 2005 și 2008 că autoritățile nu vor face NIMIC pentru a preveni aceste inundații în viitor? Mă întreb de ce oare oamenii ăștia pățiți o dată sau de două ori nu s-au aliat și nu s-au ajutat singuri? Clar un singur om/familie nu își permite să construiască un dig dar uniți ar fi putut face o diferență. Acum este a treia oară când se repetă, aceeași furie pe primar/autorități, o lună/două de reportaje dramatice și apoi totul este uitat.

Este extraordinar câte lucruri putem îndura fără să reacționăm și cât de repede putem uita și să revenim la indiferența cotidiană.

Partea bună este că orice lucru prost care este conștientizat poate fi într-un fel corectat, mai grea e partea cu conștientizarea.