Acesta a avut loc într-un fel de club (Paard van Troje), biletele nu au avut locuri şi intrarea în sală s-a făcut începând cu o oră înainte de a începe concertul. Când am ajuns noi (cam cu o oră înainte de a se deschide sala), coada era restrânsă,  dar cu timpul s-a făcut destul de mare. A fost destul de obositoare aşteptarea, însă înăuntru am fost inspiraţi să ne poziţionăm la etajul 1 al clubului unde puteam sta aproape de scenă şi sprijiniţi de o balustradă. În momentul în care a început concertul, sala era arhiplină.

Sincer, înainte ca acest concert să se întâmple nu m-am interesat prea tare de componenţa trupei, de cât timp cântă sau alte detalii. Ştiam aşa că au început undeva prin anii '70-'80, că sunt cea mai vestită formaţie de reggae, deşi majoritatea membrilor sunt albi. Îi ascultasem de multe ori, dar nu prea m-au interesat astfel de informaţii.

De fapt încerc să vă explic de ce nu am observat că solistul pe care l-am văzut la acest concert nu a fost cel cu care trupa a început, ci fratele lui. Mi s-a părut că parcă nu sună chiar la fel şi tipul a fost destul de reţinut la început, nu a fost foarte dezinvolt, dar nu puteam spune sigur că nu e el.

Pe scurt, Ali Campbell a părăsit trupa în 2008 ca să cânte solo şi în locul lui a fost adus fratele lui, Duncan.

În ciuda acestui fapt, concertul a fost unul reuşit şi atmosfera incredibilă. Saxofonistul, Brian Travers, schimba semne cu publicul, cineva din primele rânduri i-a adus un pahar de bere şi l-a băut pe loc în timpul melodiei.

Am filmat cu telefonul câteva melodii, dar se aud foarte prost pentru că eram foarte aproape de boxe, aşa că nu le voi face share aici, sunt destule înregistrări mult mai bune pe youtube. În schimb, am făcut câteva poze bunicele, zic eu. În afară de cele vizibile în articol, mai sunt câteva pe flickr. Enjoy!

Cum ar fi să ne putem folosi creierul la întreaga lui capacitate? Ce am face dacă am fi puşi în situaţia de a alege între a putea face acest lucru fără să ştim care ar fi consecinţele şi a continua să trăim ca până acum, însă cu un semn de întrebare în plus, "Ce-ar fi fost dacă...?". Bineînţeles în filme eroul este forţat de scenariu să aleagă prima variantă, dar câţi dintre noi ar accepta să încerce şi în ce condiţii? Şi dacă intri în cursă şi vezi că nu mai poţi renunţa fără să sfârşeşti tragic, cât de departe eşti dispus să mergi?

Bănuiesc că la fel este şi cu drogurile de orice fel, îţi promit o altă realitate şi deşi ştii că sunt/pot fi periculoase, te decizi în urma unui impuls de moment să încerci. Şi e de ajuns.

Filmul este bunicel, muzică potrivită, acţiune, poveste cu lipici, a eroului principal care pleacă de jos şi ajunge sus prin intermediul unei "scurtături" şi culmea, mai are şi final fericit!

La început, în timpul celor de la Proconsul mi s-a părut că sunetul pare puţin distorsionat, dar reprezentaţia lui Stevie a sunat incredibil. Nu sunt prea multe ce se pot spune, melodiile lui le ştiam foarte bine, dar experienţa live este mult mai puternică. Orchestra s-a auzit excelent, nu cum am văzut la Mozart Rocks de acum vreo 2 ani când orchestra Radio abia se auzea iar amplificarea chitarelor era proastă şi la un volum foarte mare, ca să nu mai zic că parcă orchestra şi chitarele nu cântau la acelaşi concert.

Nu pot decât să aştept următorul concert Steve Vai, poate ceva mai cuprinzător şi cu nişte piese noi!

Ca de obicei, vă las pozele și filmulețele să completeze.

După concurs au început recitalurile, unele foarte lungi și anoste, altele au ridicat sala in picioare. Mircea Vintilă și Brambura au fost la înălțime și au creat atmosferă mult mai frumoasă decât la Old School unde au fost o mână de oameni. Alexandru Andrieș a amuzat prin cântecelele lui scurte, amuzante și unele pline de tâlc. Ducu Bertzi a venit cu al lui Mihai Neniță la vioară și pentru colinde cu un nene, al cărui nume nu îl mai știu, care cânta la fluier și alte instrumente asemănătoare. Vă las filmulețele și pozele adunate să vă povestească mai bine.

(Detalii despre spectacol aici sau oriunde la un "search-pe-google" distanță)

P.S.: Mircea Vintilă a schimbat la un moment dat chitara pentru că i-a cedat o coardă de la prima

Același tip calm, împăcat cu sine și aparent lipsit de griji a urcat pe scenă, alături de colegii lui mai tineri de la Brambura, să ne cânte melodii bine cunoscute ca "Miruna", "Lăptăria lui Enache", "Hanul lui Manuc", "Barca", "Pământul deocamdată", "Mielul" și multe altele.

Atmosfera nu a fost cea mai bună, fiind destul de puțină lume și nu se simțea acea participare a publicului cu care Mircea Vintilă este obișnuit și acest lucru s-a simțit un pic și în atitudinea lui.

Încercați să-mi ignorați vocea falsând din filmuleț(e), că nu m-am putut abține.

Am fost pentru prima oară în sala în care concertul s-a ținut. Sala este vizavi de Preoteasa și a fost o atmosferă intimă și un sunet (neașteptat de) bun. Daniel Iancu a avut ceva emoții la început, a mai uitat pe ici pe colo un vers, o notă, dar per total a fost o seară foarte frumoasă. În lipsă de parteneră de cântat la "Armonie" a apelat la o doritoare din public.

Update: și un scurt filmuleț de la final

Un eveniment care se petrece în România nu poate începe decât românește, adică întârziind cu două ore. După o oră și jumătate am fost anunțați că formația Vama a ajuns dar că nu vor începe să cânte imediat și am mai aflat că acest eveniment nu se cheamă seara ci noaptea devoratorilor de publicitate. În traducere liberă, fraierilor mai aveți de așteptat! N-am rezistat decât până la ora unu, aerul era insuportabil și asemenea și temperatura.

Deși nu sunt fan Vama, pot spune ca mi-au placut câteva din piesele lor care nu făceau parte din repertoriul Vama Veche. Din păcate, sunetul era îngrozitor, abia se înțelegea ce “cuvânta” omul ăla pe scena. Am plecat după prima reclamă românească, cea de la Altex cu familia rromă care era versată în termenii IT.

Au fost câteva clipuri mișto la început, făcute foarte simplist dar inteligent și de efect. Așteptăm și pe la noi clipuri de astea.