Edam, Marken şi Volendam
Una din zonele în care am fost de cele mai multe ori de când am venit în Olanda este cea a orăşelelor Marken şi Volendam. Am fost cam de 4 ori în 5 luni de când sunt pe aici. Nu mă pot sătura de atmosfera de acolo și mai ales de peștele de Volendam, vândut cam prin toate orașele din împrejurimi.
Marken este situat pe o insulă pe lacul Markermeer, iar de ceva ani a fost legat printr-un drum malul de sud-vest al lacului. Este tot timpul plin de turişti şi este foarte interesant cum sunt plasate casele. Dacă veniţi cu autobuzul 111 din Amsterdam, chiar din staţie veţi putea observa un pod mic cu vechime care vă duce spre intrarea unei făbricuţe/magazin de clogs (nişte încălţări tradiţionale olandeze, făcute dintr-un lemn umed). Aici puteţi vedea cum sunt făcute aceste încălţări, puteţi să le testaţi şi chiar cumpăra o pereche pe mărimea şi culoarea preferată. Revenind afară, vă puteţi întrepta spre locul de unde puteţi lua feribotul spre Volendam, dar nu înainte de a vă plimba pe străduţele Markenului. Primul lucru pe care îl veţi observa este cât de apropiate sunt casele una de alta. Podulețe peste mici canaluri, un grup de rațe pe ici pe colo, peisaj tipic de sat olandez, numai că parcă aleile sunt mult prea mici. Inițial ne deplasam șovăitori, așteptându-ne la fiecare colț ca aleea să se înfunde în curtea cuiva.
Nu puteți rata drumul spre doc, catargele bărcilor și a iahturilor se văd lejer deasupra caselor, ca un fel de păpuriș uriaș. Vă recomand să intrați în magazinul care se afla fix vis-a-vis de locul unde vă urcați pe feribot, de obicei cei care vând acolo sunt îmbrăcați în costumele tradiționale din acele locuri, sunt foarte haioase! Drumul cu feribotul costă 5 € într-un singur sens și 8 € parcă dus-întors. Găsiți mai multe detalii pe siteul oficial. Cel mai bine ar fi să aveti noroc de vreme bună și să mergeți la etaj pe feribot, să vă puteți bucura de priveliște nestingheriți. Dacă acest lucru nu e posibil, puteți merge la nivelul inferior și să savurați o bere, eventual o gustare. Drumul durează aproximativ 30 de minute.
Odată ajunși în Volendam, puteți să vă opriți pentru o gustare delicioasă cu pește. Peștele este foarte gustos și proaspăt. Vă recomand să savurați peștele pe una din băncile de pe mal, îndrepate spre larg. Peisajul este extraordinar, n-ai zice că apa respectivă este, de fapt un lac, obținut artificial prin "ruperea" unei bucăți din mare. O să puteți observa multe iahturi de lux și o mulțime de bărci parcate pe care proprietarii se relaxează cu prietenii sau cu rudele la o gustare, living "la dolce vita".
Câteodată se încing adevărate petreceri cu muzică live la terasele de pe lângă mal, olandezi voioși cântând cântece cunoscute de ei la un pahar de vin sau bere. Bineînțeles, cartofii prăjiți sunt nelipsiți de la toate "dughenele" de pe acolo. Prima oară când am pus piciorul în Amsterdam am rămas "tablou" să văd că există lanțuri de restaurante fast-food care vând DOAR cartofi prăjiți cu diferite sosuri. Dar asta e cu totul altă discuție.
În Volendam casele sunt ceva mai răsfirate, însă nu lipsesc aleile înguste și tot felul de păsări sălbatice, făcându-și siesta pe canaluri sau pe vreo plută. Spre centrul Volendamului și spre partea mai nouă a orașului, există muzeul Volendam unde puteți vedea istoria locală, cam care era modul de viață al strămoșilor lor ș.a.m.d.
La aproximativ 3 km de Volendam se află Edam.
Puteți merge pe jos sau să luați un autobuz din stația de vis-a-vis de muzeu. În Edam se organizează periodic o piață de brânză iar plimbarea prin el este foarte plăcută. Admirați casele dar mai ales grădinile foarte bogat împodobite. Să fiți atenți că unele case au deasupra ușii un desen ce reprezintă meseria celor care locuiesc în aceea casă sau a strămoșilor lor. O să vedeți că localnicii nu prea au aflat de existența perdelelor sau draperiilor și o să îi puteți vedea în toată splendoarea prin casă la diferite activități sau stând pe fotoliu și privind pe fereastră la trecători. Probabil că veți observa și multitudinea de mașini luxoase care se perindă pe stradă, ceea ce v-ar putea face să vă gândiți că locuitorii Edamului nu sunt chiar printre cei mai săraci din zonă.
Conexiunea cu Amsterdam este foarte bună, în general transporturile în Olanda sunt bine organizate. Vă recomand să vă luați din Amsterdam carduri OV-chipkart anonime și să vi le încărcați cu bani de la automatele GVB (le găsiți prin gări, sau stațiile de metrou), pentru a le folosi în autobuze. Ieșiți mai ieftin, altfel plătiți prețul maxim al biletului. În Volendam, Marken etc. băieții nici nu au auzit de automate de reîncărcat cardurile, așa că ar fi bine să vi le încărcați cu minim 10-15 €, să vă ajungă.












